În lume
Pagina 2
Utilizarea dronelor de suprafaţă a devenit un lucru obişnuit în ultima vreme în ceea ce priveşte obţinerea de informaţii, dar şi în misiuni de supraveghere sau distrugerea ţintelor inamice. Şi cum acestea s-au dovedit extrem de eficiente, până la dronele submersibile nu a mai fost decât un pas.
Statele Unite s-au declarat luni „îngrijorate” şi au cerut aliatului Israelul să demareze o anchetă după un reportaj realizat de CNN despre condiţiile degradante la care se presupune că sunt supuşi unii din prizonierii palestinieni în plin război în Fâşia Gaza
Un ofiţer al armatei irakiene şi patru soldaţi au murit luni în atacul asupra poziţiei lor din provincia Salaheddine (centru), au indicat responsabili din Ministerul Apărării,
Un băiat de 15 ani s-a ales cu „penisul carbonizat”. Adolescentul și-a electrocutat organele genitale după ce s-a urcat într-un tren și a încercat să braveze pe rețelele de socializare cu o cascadorie rusească, potrivit Daily Mail Online.
Un bărbat aflat în vacanță, pe un vas de croazieră luxos, a murit după ce a căzut de pe navă. Familia susține că acesta acumulase o datorie de 4.000 de dolari la cazinoul de pe vas, fiind ademenit de companie prin diverse metode de promovare a jocurilor de noroc.
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi-a exprimat luni îngrijorarea cu privire la „agravarea rapidă” a epidemiei de holeră din Yemen, cu peste 40.000 de cazuri suspecte începând din octombrie, în principal în zonele controlate de rebelii houthi.
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi o societate mai corectă şi mai echitabilă.
Pandemia de COVID-19 va părea „minoră” în comparație cu amenințarea pe care o reprezintă pentru omenire creșterea numărului de superbacterii rezistente la medicamentele actuale, a avertizat prof. Dame Sally Davies, fostul medic șef al Angliei.
Investitorul miliardar James Simons, matematician şi spărgător de coduri din Războiul Rece care a fondat unul dintre cele mai cunoscute şi mai profitabile fonduri speculative din lume, Renaissance Technologies, a încetat din viaţă la vârsta de 86 de ani, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Sunt peste 40 de morți și aproape 20 de oameni sunt dați dispăruți după ce ploile musonice au declanșat inundații fulgerătoare, trimițând torente de material vulcanic și noroi pe versanții vulcanului Merapi.
China caută susținători în Europa, promovând factorii geografici și economici ca bază pentru unificare.
Doisprezece soldați ai Tzahal au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost atacați de un roi de viespi în sudul Fâșiei Gaza, relatează Times of Israel .
Potrivit The Jerusalem Post, o rachetă trasă din Fâșia Gaza a căzut împreună cu o rachetă interceptor pe o clădire rezidențială.
Baza de artilerie a armatei israeliene din Khirbet Maer a fost supusă anterior focului de rachete și mortar.
Grupările criminale obscure Tokuryū în care sunt cooptați tineri studenți și chiar cetățeni obișnuiți cu slujbe au luat locul grupărilor mafiote yakuza, retrase în umbră și în declin după ce Japonia a înăsprit legislația împotriva acestora, relatează The Guardian și Japan Times..
Armata israeliană a ordonat sâmbătă civililor palestinieni să părăsească noi zone din oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, unde intenţionează să îşi extindă operaţiunile militare transmite dpa.
Accesul la gropile comune din Gaza este necesar pentru a efectua investigații independente și imparțiale cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
Emirul Kuweitului, șeicul Mashaal Al-Ahmed Al-Jaber Al-Sabah, a anunțat vineri dizolvarea Adunării Naționale (parlamentul unicameral) și suspendarea anumitor prevederi ale constituției.
Activiștii care demonstrează împotriva proiectului de extindere a gigafabricii Tesla de lângă Berlin au avut parte vineri de ciocniri violente cu poliția, în timp ce unii dintre ei au încercat să intre pe șantier.
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au participat vineri la ediţia inaugurală a unui summit privind sănătatea mintală la o şcoală administrată de o organizaţie nonprofit locală asociată cu fundaţia lor din capitala Nigeriei, Abuja.
În Thailanda, 61 de persoane au murit de la începutul acestui an din cauza căldurii extreme care a afectat ţara asiatică timp de mai multe săptămâni, a anunţat vineri Ministerul thailandez al Sănătăţii, citat de AFP.
Balenele gigantice sei (Balaenoptera borealis), care au dispărut din apele din largul coastelor Patagoniei în urmă cu un secol din cauza vânătorii excesive, au început să reapară în aceste ape, fapt care demonstrează modul în care speciile îşi pot reveni dacă sunt luate măsuri adecvate.
Tancuri israeliene au ocupat vineri principalul drum care desparte jumătăţile estică şi vestică ale Rafah, încercuind practic întreaga parte estică a oraşului din sudul Fâşiei Gaza.
O navă de tip portcontainer încărcată cu ajutoare a părăsit joi Ciprul îndreptându-se spre Fâşia Gaza, un nou test pentru coridorul maritim înfiinţat pentru a livra ajutoare în enclava palestiniană asediată şi devastată de războiul în desfăşurate între Israel şi gruparea islamistă Hamas.
Accesul pe o insulă din sudul Thailandei şi într-un parc naţional de pe insula Phuket a fost închis joi după descoperirea unui episod de mare amploare de albire a coralilor, a anunţat Departamentul parcurilor naţionale şi pentru conservarea faunei şi a florei (DNP) din această ţară.
O platformă de webcam pentru adulți a plătit 2,6 milioane de dolari în contul bancar al controversatului influencer Tristan Tate, prin intermediul unei bănci din Caraibe, arată o investigație publicată de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ).
Pentru Putin, confruntarea Israelului cu Hamas este un cadou, iar pentru Biden - o pierdere serioasă
Biden va trebui să-și amintească un lucru. Ceea ce este bun pentru Netanyahu este bun pentru Putin și, prin urmare, este bun și pentru Trump.
Gustavo Petro a numit faptul că „un organism administrativ aduce acuzații împotriva președintelui țării”, ca fiind o încălcare clară a constituției.
Șeful forțelor armate britanice, amiralul Sir Tony Radakin, a avertizat că tensiunile din întreaga lume „ajung la punctul de fierbere”, potrivit London Business News.
Președintele rus Vladimir Putin este deja pregătit pentru o mică operațiune împotriva statelor de frontieră ale NATO din nord-estul Europei, avertizează șeful contraspionajului militar polonez.