Hunedoara
Telecabina de patru milioane de euro din Deva stârnește controverse. S-a defectat de mai multe ori, deja VIDEO
0
Noua telecabină de pe Dealul Cetății Devei a stârnit nemulțumiri în prima lună de la punerea ei în funcțiune. A costat patru milioane de euro, dar s-a defectat de mai multe ori, iar primăria cere daune constructorilor
Biserica părăsită în inima Apusenilor, reanimată de localnici. Era odorul satului uitat Tomnatec VIDEO
0
Veche din secolul al XVIII-lea, una dintre bisericile pitorești din Munții Apuseni a fost pentru prima dată îngrijită, după decenii în șir în care a fost aproape părăsită, împreună cu satul Tomnatec din Hunedoara.
Ultimele știri din Hunedoara
Vârful Gugu din Hunedoara, unul dintre locurile din România considerate drept muntele sacru al dacilor, Kogaionon, le-a oferit uneori exploratorilor săi ocazia de a fi martorii unor evenimente stranii.
Finala Cupei României la fotbal a dat naștere unui scandal între suporterii celor două finaliste, Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați, după ce numeroși hunedoreni au achiziționat biletele rezervate suporterilor din Galați
Trupul unui bărbat înecat în lacul de acumulare de la Sântamaria Orlea, Hunedoara, a fost scos la suprafață, după zece zile. Fratele său, împreună cu un pompier, l-au găsit
Neglijat în trecut, când Hunedoara devenise un mare centru al metalurgiei din România, Castelul Corvinilor din Hunedoara a ajuns să susțină o parte din economia orașului, în timp ce vechile uzine s-au dezintegrat treptat.
După ce la ultimele meciuri jucate de echipa Corvinul Hunedoara în Cupa României, stadionul din Hunedoara a fost arhiplin, numeroși suporteri hunedoreni s-au plâns că nu au mai putut achiziționa bilete la finala competiției, care va avea loc la Sibiu
Muncitorii nepalezi și din alte țări din sudul Asiei au devenit prezențe obișnuite pe șantierele din centrul istoric al Hunedoarei, unde sunt reabilitate albia râului Cerna și străduțele de la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Urșii din Munții Retezat au ieșit din hibernare și pot fi întâlniți de cei care se aventurează pe traseele montane. Turiștii trebuie să țină cont de câteva recomandări ale rangerilor, atunci când ajung în Parcul Național Retezat.
Doar o mică parte din tezaurele antice de aur și argint furate în anii '90 și 2000, din ținutul cetăților dacice din Hunedoara, au fost recuperate de statul român. Goana ilegală după comori a început într-o epocă în care autoritățile române nu păreau pregătite să îi facă față.
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumului,
Marile zăcăminte de uraniu din România au fost exploatate intens de sovietici în anii '50, însă povestea lor a început cu mai multe decenii în urmă. În comunism, românii nu aveau voie să vorbească despre ele, iar în prezent minele de uraniu din România au ajuns istorie.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă în procesul în care tânărul Claudiu Nițariu a fost judecat pentru omor, pentru că a spulberat șase copii pe o trecere de pietoni. Una dintre victime a decedat la spital.
Întârziate mai mulți ani, lucrările la Autostrada cu tuneluri, un tronson de peste nouă kilometri rămas nefinalizat din Autostrada Lugoj-Deva, se pregătesc să înceapă. Primele utilaje de forat au fost aduse pe șantier
Lacurile glaciare și crestele Munților Retezat (Hunedoara) sunt greu accesibile amatorilor de drumeții ajunși, în zilele de primăvară, în Parcul Național Retezat, însă călătorii pot intra în rezervație pe trasee accesibile, de pe văile unor râuri spectaculoase ce se strecoară prin munți.
O pistă de biciclete a fost construită în vârf de munte, într-una dintre cele mai mici comune din România, aflată în Ținutul Pădurenilor din Hunedoara. Traseul ei leagă două așezări arhaice din Munții Poiana Ruscă
Înainte de a fi inundat de Lacul Cinciș, satul Cinciș din Hunedoara era o destinație atractive pentru amatorii de comori istorice. Locul păstra vestigiile mai multor așezări antice și medievale.
Un bărbat a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, fiind acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor în scopuri sexuale, în calculatorul şi telefonul său fiind depistate materiale pornografice care înfăţişează copii în ipostaze sexuale explicite.
Iarna a revenit în zonele alpine din Hunedoara. Temperaturile au scăzut, a nins în Munții Parâng și Retezat, iar circulația a fost îngreunată pe unele șosele montane.
Noile șosele construite în Munții Orăștiei au făcut accesibil ținutul cetăților dacice, iar micile sate ascunse în munți au devenit repere turistice. De aici pornesc unele dintre cele mai spectaculoase trasee montane.
Viorel Demean, fost comandant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara timp de 13 ani, s-a dezlănțuit în mesaje jignitoare pe Facebook la adresa șefei unei instituții publice, dar și a altor politicieni.
Corvinul Hunedoara a ajuns, în premieră, în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o, miercuri seara, pe FC Voluntari, cu 3–1. Clubul din Hunedoara pare renăscut din cenușă, după ce în urmă cu două decenii fusese desființată.
Mai puțin de 40 de monede de aur Lysimach au fost recuperate în ultimii ani de autoritățile române, din marile tezaure furate din Sarmizegetusa Regia (Hunedoara) în anii ’90. Monedele prețioase de aur, vechi de peste două milenii, au o poveste aparte.
Un fost șofer de TIR din Petroșani, condamnat în trecut pentru uciderea unei femei care practica prostituția, a fost reținut, din nou, pentru crimă. Trupul victimei a fost găsit după două luni, pe un teren viran din Petroșani.
Cele mai mari proiecte inginerești din România anilor '50 ascund nenumărate drame. Pe șantierele uriașe ale Bicazului sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră, au fost obligați să muncească sute de mii de români, în condiții aproape inumane
De două decenii, una dintre cele mai mari cariere miniere din Munții Metaliferi a rămas aproape pustie. În anii '80, un munte a fost sfărâmat pentru a face loc proiectului minier de la Certej (Hunedoara).
Un grup de excursioniști care a urcat în Munții Tulișa a avut parte de o întâlnire neprevăzută. Călătorii au dat peste o viperă neagră, considerată extrem de veninoasă.
Vineri, în ziua în care a fost înlocuit din funcția de prefect al județului Hunedoara, Călin Petru Marian a fost implicat într-un accident rutier, pe șoseaua Hațeg - Petroșani. Acesta a pierdut controlul mașinii cu care se deplasa.
Lăsat nesupravegheat și neîngrijit de mai mulți ani, castrul roman Germisara, din Hunedoara, a devenit un loc căutat de căutătorii de comori. Unul dintre ei a fost prins în fapt de către polițiști.
Centrul istoric din Hunedoara se află în șantier de un an, iar proprietarii clădirilor vechi din zonă au ridicat și ei schelele pe construcțiile degradate, la care nu au mai intervenit de mulți ani.
Andy Hertz, românul întors în țară care a fondat comunitatea online „Mutat la țară – viața fără ceas”, cu peste 300.000 de membri, a făcut un anunț-surpriză, bine primit de internauți.
Cele mai atractive râuri din Hunedoara au fost afectate decenii în șir de poluarea industrială, însă uzinele metalurgice și miniere din preajma lor s-au închis treptat după 1990. Acum, localnicii au transformat apele în mari gropi de gunoi.
Kosonii, cele mai prețioase monede de aur atribuite dacilor, au dat naștere multor controverse. Oamenii de știință au încercat să dezlege misterul pieselor de aur descoperite în ținutul cetăților dacice și au observat un detaliu important care le explică originea.
Câteva mari construcții de lângă Castelul Corvinilor din Hunedoara, dezafectate de mai mulți ani, au stârnit fantezia turiștilor. Puțini vizitatori le cunosc povestea.
Cele mai citite din Hunedoara
Cum arată lucrările întârziate de pe Autostrada Lugoj-Deva. Primele utilaje de foraj au ajuns pe șantierul din vest VIDEO
0
Întârziate mai mulți ani, lucrările la Autostrada cu tuneluri, un tronson de peste nouă kilometri rămas nefinalizat din Autostrada Lugoj-Deva, se pregătesc să înceapă. Primele utilaje de forat au fost aduse pe șantier
Fostă glorie a metalurgiei, salvată de turism. Castelul medieval îi aduce sute de mii de vizitatori VIDEO
0
Neglijat în trecut, când Hunedoara devenise un mare centru al metalurgiei din România, Castelul Corvinilor din Hunedoara a ajuns să susțină o parte din economia orașului, în timp ce vechile uzine s-au dezintegrat treptat.
Comorile satului ajuns pe fundul Lacului Cinciș. Românii erau uimiți de mulțimea vestigiilor antice VIDEO
0
Înainte de a fi inundat de Lacul Cinciș, satul Cinciș din Hunedoara era o destinație atractive pentru amatorii de comori istorice. Locul păstra vestigiile mai multor așezări antice și medievale.
Un grup de excursioniști care a urcat în Munții Tulișa a avut parte de o întâlnire neprevăzută. Călătorii au dat peste o viperă neagră, considerată extrem de veninoasă.
Doi bărbați s-au intoxicat cu gaze în timp ce lucrau la dezinfectarea unui rezervor, în localitatea Mintia, din județul Hunedoara. Una dintre victime a murit, iar cealaltă a fost transportată la spital.
Furnalul care a turnat piese pentru Turnul Eiffel, devastat. Ce ascunde cuptorul de două secole VIDEO
0
O legendă spune că la Furnalul din Govâjdia, județul Hunedoara, au fost fabricate piese de fontă pentru Turnul Eiffel. Furnalul ajuns monument istoric a rezistat vreme de două secole, însă oaspeții săi continuă să îi provoace distrugeri.